Corul
Corul Parohiei Ortodoxe Oradea Centrală
Corul Bisericii cu Lună din Oradea este o formație reprezentativă pentru tradiția muzicală corală din Eparhia Oradiei. Corul participă constant la activitățile culturale și religioase locale și s-a remarcat de-a lungul timpului la etapele eparhiale și naționale ale Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul", organizat de Patriarhia Română.
Corul este un cor mixt format pe voci (sopran, alto, tenor, bas). Membrii sunt voluntari selectați din rândul comunității locale pe bază de audiție. Membrii corului sunt cadre didactice, studenți și absolvenți de la Facultatea de Arte și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea, precum și credincioși cu o pregătire muzicală solidă.
Lista membrilor Corului Bisericii cu Lună este în curs de alcătuire întrucât structura finală a grupului nu a fost încă definitivată.
Iubiți credincioși,
Dacă iubiți muzica bisericească și doriți să vă alăturați vocilor care înfrumusețează slujbele noastre, vă așteptăm cu drag în Corul Bisericii cu Lună.
Pentru înscrieri și detalii cu privire la audițiile care vor fi organizate, vă rugăm să luați legătura direct cu Părintele Paroh, Pr. Dr. Ioan Codorean, sau cu Dirijorul Corului, Conf. Univ. Dr. Valentin Lazăr, în fiecare Duminică, în jurul orei 12, după Sfânta Liturghie.
Vă mulțumim!